Negreşti Oaş -TUR – Biserica monument istoric ”Sfântul Dimitrie” (PANORAMIC-Galerie FOTO)

HRISOV

Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și prin lucrarea Sfântului Duh , s-a construit biserica -nava in1850 iar in 1880 -turnul acestui sfânt locaș de închinare cu hramul „Sfantul Dimitriei” din Parohia Ortodoxă Tur, Protopopiatul Ortodox Oaș,
Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Tur-Negresti Oas, Jud. Satu Mare.

Între anii 2009-2010 s-au executat lucrări de schimbare a tampariei exterioare si a instalatiei electrice ,decuparea terasei interioare(scorusul)precum si pregatirea peretilor pentru pictura. Între anii 2010-2012 s-a pictat biserica în tehnica tempera, de către pictorul autorizat Rita Aldea ajutata de fiul Dan Vulcan. Tot în aceeași perioadă s-a executat infrumusetarea geamurilor cu vitralii;lucrarea de dotare a bisericii cu un sistem performant de incalzire in pardosea ,pe langa cel existent ;s-a zidit o noua Sfanta Masa; s-au pus policandre si aplice noi.
In anul 2013 s-au pictat icoanele in iconostas de catre acelas pictor Rita Aldea,inlocuindu-le pe cele vechi.Tot in acest an s-a executat lucrarea de pavimentare interioara a bisericii cu granit,parchetarea terasei interioare(scorusul),construirea altarului de vara ;renovarea exterioara prin:curatarea,revopsirea acoperisului de tabla,a pereti lor exteriori,imbracarea fundatiei in mozaic ; amenajarea si pavimentarea aleilor exterioare; construirea unui nou pangar lumanari si renovarea gardului inprejmuitor.
Toate aceste lucrări au fost executate sub îndrumarea și conducerea preotului paroh Radu Vasile Rusu, sprijinit cu jertfă și dăruire de membrii Consiliului Parohial, epitrop fiind Fanea Constantin.
Toate costurile lucrarilor au fost suportate din donatiile dreptcredincioșilor parohiei noastre ,la care s-au adaugat sprijinul repetat al Primariei Negresti Oas.

S-a tarnosit,
această sfântă biserică din Parohia Ortodoxă Tur cu hramul “Sfantul Dimitrie ”, în data de 18 august, anul mântuirii 2013, în Duminica a VIII-a după Rusalii,
după toată rânduiala Bisericii de Răsărit, așezându-se cu sfințenie în Sf. Masă sfintele moaște și hrisovul de către Preasfințitul Dr. JUSTIN HODEA SIGHETEANUL,
Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

La vremea târnosirii bisericii, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române fiind Preafericitul DANIEL CIUBOTEA, Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului fiind Înalt Preasfințitul ANDREI ANDREICUȚ, Arhiepiscop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului fiind Înalt Preasfințitul JUSTINIAN CHIRA, Arhiereu-Vicar fiind Preasfințitul Dr. JUSTIN HODEA SIGHETEANUL, Protopop al Protopopiatului Ortodox Român Oaș fiind PC Pr. MIHAI FEHER, iar preot paroh al Parohiei Ortodoxe Tur fiind
PC Pr. RADU VASILE RUSU; tuturor, bunul Dumnezeu să le răsplătească jertfelnicia, pomenindu-i întru
Împărăția Sa cea cerească, în veci. Amin!

„Am sfințit biserica pe care o ai zidit ca să petreacă numele Meu acolo în veci și vor fi ochii și inima Mea acolo în toate zilele”. (III Regi 9,3)
TUR
la 18 august, anul mântuirii 2013